Arta Suprarealistă
Colecţia- Enciclopedia vizuală a artei
Editura NOIPreţ vechi: 65.00 LEI
Preţ ofertă: 29.90 LEI
Pentru poeţii, intelectualii şi artiştii europeni, mulţi de orientare marxistă, ce se adună în 1924, în jurul revistei Revoluţia suprarealistă şi a carismei personale a lui André Breton,  a venit timpul eliberării expresiei şi a rătăcirii prin teritoriile inconştientului, ale visului şi automatismelor psihice, pentru a da forma coşmarurilor, erotismului refulat, asociaţiilor de idei, fantasmelor spiritului şi laturii întunecate a  minţii. Se naşte astfel „suprarealismul”, cum il defineşte Breton, „dincolo de orice preocupare estetică şi morală”. Umorul, inventivitatea debordanta, angoasa şi cruzimea se amestecă în metamorfoze deconcentrate de entităţi proteice, recurente în fulguraţiile poetice ale unor Eduard sau Aragon, în piesele dramatice ale lui Artaud, în poemele cinematografice ale lui Bunuel şi Cocteau, precum şi în operele  plastice ale lui Max Ernsa, Rene Magritte, Salvador Dali, Yves Tanguy, Joan Miro Arp, Henry Moore şi Man Ray, pentru a nu-i cita decât pe cei mai faimoşi.
Este relativ unanim acceptată, fixarea datei de naştere a  poeticii suprarealiste la moartea lui Dada (1923), însă acest acord devine delicat atunci când vorbim despre determinarea  momentului epilogului: efectele „eliberării suprarealiste” se vor face simţite asupra generaţiilor de după al Doilea Razboi Mondial, cărora noua action painting şi universul informal le oferă noi orizonturi de cercetare. Se ajunge astfel la fatidicul „mai 68”, când apare pe zidurile Parisului (apoi şi în alte părţi) un slogan magic şi suprarealist, în toate accepţiunile termenului: „Imaginaţia la putere!”. Ne amintim formulele incisive ale discursului ţinut de Breton la Universitatea Yale în 1942 : „Suprarealismul s-a născut pentru a afirma credinţa nelimitată în geniul tinereţii”.