Apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, curentul Art Nouveau se află la originea unei mişcări artistice şi culturale care cucereşte întreaga Europa şi Statele Unite ale Americii, primind diferite nume: Sezeossionstil în Austria, Jugendstill în Germania, Modern Style în Marea Britanie, Art Nouveau în Belgia şi Franţa, Nieuwe Kunst în Olanda  şi Modernismo în Spania, stilul Liberty sau Stile floareale în Italia.

Această vastă mişcare internaţională contribuie la înnoirea  tuturor domeniilor artei, de la pictură la afişul publicitar, dar îşi găseşte expresiile cele  mai desăvarşite în domeniul arhitecturii, al artelor aplicate  şi al decoraţiunilor interioare. Ca reacţie la academism, eclectism şi la sărăcia producţiei industriale, maeştrii Art Nouveau – Van de Velde, Tiffany, Klimt, Horta, Beardsley, Guimard, Mackintosh – redescoperă legătura dintre artă şi natură şi se inspiră din formele sinuoase, elegante şi dinamice ale lumii vegetale.  În acelaşi timp, acest stil defineste un nou raport între artă şi industrie, prin intermediul creaţiilor când simplificate, când complexe, care utilizează  materialele moderne precum fierul, sticla şi betonul, şi constituie un intreg organic, integrând structura, decoraţiunea şi mobilierul. În acest climat de inovatie, mişcarea Art Nouveau îşi impune şi difuzează stilul prin intermediul revistelor, expoziţiilor, conferinţelor şi atelierelor artizanale ca cele de la Dresda, München şi Viena, care pun bazele designului modern.